Inainte de "vacanta" mea prelungita, si eu, ca orice roman devorator de Hollywood, eram, de foarte multe ori, nedezlipit de cea de-a "n"- spea minune a lumii moderne: televizorul. Evadam timp de cateva ore din realitatea cotidiana si ma transpuneam in pielea vreunui aventurier, a vreunui dansator din Bronx sau chiar a vreunei
veverite moarte de cateva sute de mii de ani care se batea cu un intreg regn animal pentru o ghinda.
De-a lungul acestor deghizari imaginative ale mele, am invatat chiar cateva articole din Codul Penal "de afara". Lucrul pe care unii, americanii spre exemplu, puneau accent, il prezentau subliniat, cu litere de tipar si scris cu
rosu era "prezumtia de nevinovatie".
Pana la urma si eu, ca "orice om normal" care are toate mintile prin alte parti, mai putin unde ar trebui, am ajuns, cum zice o expresie idioata, "la racoare". Aiurea racoare ca vara transpiram pana se inecau plosnitele pe pielea mea iar iarna, de frig, se transormau in cuburi de gheata. Era oricum, mai putin racoare! In fine… sa revin la subiect. Subiectul era ca ma arestasera. Prima oprire din multele care au urmat: arestul capitalei. Un loc sinistru, ceva gen combinatie intre Familia Adams, Contele de Monte-Cristo si The
cube . Ma asteptam in orice moment sa se stranga peretii in timp ce eu pocneam din degete… ta-na-na-nam.. poc…poc… Doua picioare de paturi suspendate, cam ca acelea care mai sunt si prin unele camere de camin din Regie, un "interval" pe care nu se puteau plimba doua persoane una langa alta si un gemulet prin care se puteau vedea, din cand in cand, picioarele vreunui brav pazitor al legii care se oprise sa fumeze o tigara.
Nu-mi faceam eu prea multe probleme, inainte sa plec le spusesem alor mei: "Chemati-mi avocatul". Auzisem de atatea ori replica asta in filme, incat am profitat de ocazie sa o spun. Cat de interesant ma credeam atunci, in secunda aia…"Chemati-mi avocatul"! Eram si eu, cel putin, vreun pui de Al Capone…Ma gandeam, in prostia mea copilareasca, ca in cateva ore maxim sunt acasa. Doar beneficiam de prezumtia de nevinovatie, nu?
Si a aparut si avocatul! Doar ca era avocatul lu’ mama, pentru nush-ce proces, cu o casa lasata mostenire, ceva de genu’. Nu stiam eu atunci diferenta dintre
drept civil si
drept penal … Singura traducere a cuvantului "penal"cu care eram familiarizat era cea folosita pe strada, "penal" adica prost sau urat. Dar totusi, prezumtia…
Dar cu tot arsenalul meu de cunostinte penale, dobandite de prin filme, tot am stat prin arestul ala vreo patru luni. Bineinteles, stiam de la prietenii mei care fusesera inchisi, nu trebuia sa recunosc nimic! Si nu am recunoscut! Dar au fost cativa, unii chiar dintre acei "prieteni", care au recunoscut ei si pentru mine: "da, recunoastem, dar si X a facut" (X fiind eu)! Tin sa le si multumesc pe aceasta cale ca m-au scapat de familie si de libertate cativa ani! Si-asa, acasa ce faceam?…..
La un moment dat, ne luasera dreptul la vizita, iar asta era garantat prin lege! Ai nostri incoruptibili nu tineau cont nici de legea noastra, eu aveam pretentia sa fie valabila treaba cu prezumtia… Ce tupeu aveam… Va rog sa ma scuzati ca v-am considerat oameni! Nu ne mai vazuseram familiile de doua luni, ceream chiar amanari la proces, in felul asta prelungindu-ne sederea p-acolo, doar sa ii mai vedem doua minute de la o distanta de 50 de metri! E grav sa faci infractiuni in Romania, dar legea e de partea noastra si ne protejeaza… Traiasca prezumtia de nevinovatie!!!!!
! Si am intrat in 2009 cu cineva pe care sa iubesc la nebunie si care sa ma iubeasca la fel de rau! De doua ori chiar! Thank you Base!
